Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe preşedintele ales al SUA, Donald Trump, pentru preluarea mandatului, cu câteva ore înainte de învestirea oficială lui Trump la Washington şi a declarat că este deschis dialogului cu noua administraţie americană cu privire la Ucraina şi armele nucleare, relatează Reuters.
Putin, care a declarat că doreşte să asigure o pace de lungă durată în Ucraina mai degrabă decât o scurtă încetare a focului, a făcut aceste comentarii în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, care a fost prezentată la televiziunea de stat.
„Vedem declaraţiile preşedintelui nou ales al Statelor Unite şi ale membrilor echipei sale cu privire la dorinţa de a restabili contactele directe cu Rusia”, a spus Putin. „Auzim, de asemenea, declaraţia sa despre necesitatea de a face tot posibilul pentru a preveni cel de-al Treilea Război Mondial. Desigur, salutăm această atitudine şi îl felicităm pe preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii pentru preluarea mandatului”, a declarat Putin.
Declaraţia lui Putin reflectă speranţele prudente ale Rusiei că Trump ar putea începe să repare legăturile dintre Washington şi Moscova, care au ajuns la cel mai scăzut nivel de la criza rachetelor cubaneze din 1962, din cauza războiului Rusiei din Ucraina. Pe de altă parte, mulţi oficiali guvernamentali ruşi spun public că îşi dau seama că astfel de speranţe ar putea să nu se concretizeze.