Procurorul Curţii Penale Internaţionale va participa la ancheta europeană asupra crimelor comise în Ucraina

Procurorul Curţii Penale Internaţionale va participa la ancheta europeană asupra crimelor comise în Ucraina

Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime comise în Ucraina, o premieră, a anunţat luni agenţia de cooperare judiciară Eurojust, informează AFP.

Echipa Comună de Anchetă (JIT), pusă în funcţiune în martie de Lituania, Polonia şi Ucraina, cu susţinerea Eurojust, vizează să faciliteze anchetele şi urmăririle în statele vizate, precum şi cele care ar putea fi aduse în faţa CPI, a precizat agenţia într-un comunicat.

"Procurorul CPI, Karim Khan, şi procurorii generali ai celor trei ţări vizate au semnat astăzi (luni) un acord asupra primei participări a Biroului Procurorului la o Echipă Comună de Anchetă", a anunţat Eurojust.

Acest acord "va permite o coordonare şi o cooperare rapide şi în timp real cu ţările partenere (ale echipei comune de anchetă), în cadrul anchetelor desfăşurate de Biroul Procurorului şi autorităţile naţionale competente", a precizat agenţia.

Acest acord le permite părţilor să trimită "un mesaj clar că vor fi întreprinse toate eforturile pentru a aduna eficient probe asupra principalelor crime internaţionale comise în Ucraina şi a-i aduce pe responsabili în faţa justiţiei", a afirmat Eurojust.

Biroul Procurorului CPI, înfiinţat în 2002 pentru a judeca cele mai grave crime comise în lume, a declanşat pe 3 martie o anchetă asupra situaţiei in Ucraina, după ce a primit undă verde de la aproape 40 de state participante la CPI.

AGERPRES.RO

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt