Procesiune la Ierusalim

Procesiune la Ierusalim

Catolicii şi protestanţii din întreaga lume serbează astăzi Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în
Ierusalim. Iar anul acesta credicioşii au o rază de speranţă pentru că pe măsură ce creşte numărul vaccinaţilor, se
relaxează şi restricţiile pentru credincioşi. La Ierusalim a fost posibilă procesiunea tradiţională prin oraşul vechi. Însă la Vatican ceremoniile au fost anulate şi anul acesta, iar Papa Francisc a susţinut slujba în catedrala Sfântul Petru care era aproape goală.

Cu ramuri de palmier în mâni, zeci călugări şi preoţi au participat la o procesiune pe Via Dolorosa din Ierusalim, pe drumul despre care se spune că ar fi mers Iisus Hristos până la Golgota, unde a fost crucificat. Spre deosebire de anul trecut, când toate bisericile din Oraşul Sfânt au fost închise, anul acesta Biserica Sfântului Mormânt a fost deschisă pentru Sărbătoarea Floriilor.

În condiţiile în care peste jumătate din populaţia Israelului a fost vaccinată cu ambele doze, restricţiile au fost relaxate astfel încât credicioşii se pot reuni în grupuri mai mici. Dar şi anul acesta din Ierusalim lipsesc turiştii străini, care obişnuiau să umple bisericile şi străzile în anii dinaintea pandemiei.

La Vatican, Papa Francisc a oficiat slujba de Florii în interiorul catedralei Sfântul Petru, în prezenţa a doar 120 de
preoţi şi călugăriţe. Faţă de anii precedenţi pandemiei, când mii de oameni se înghesuiau în imensul lăcaş de cult, acum catedrala părea goală.

Iar criza economică este vizibilă şi la Vatican, unde au fost reduse salariile cardinalilor.

Menţionarea diavolului nu este o noutate. Încă de la preluarea mandatului său, în 2013, Papa Francisc a spus clar
că el crede în existenţa reală a Diavolului, iar în urmă cu 3 ani a scris într-un document oficial că este greşit să se
creadă că Diavolul este un mit. Pe de altă parte, Papa a şchiopătat vizibil în drumul său spre altar, pentru că suferă în continuare de sciatică şi are probleme când trebuie să meargă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt