Noul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a prezentat strategia de combatere a pandemiei. Două spătămâni de carantină pentru cei care intră în America, vaccinarea populaţiei, dar şi purtarea măştilor de protecţie în spaţiile închise sunt doar câteva punctele cheie în lupta împotriva Covid-19, susţine liderul american. În plus, Joe Biden l-a readus la Casa Albă pe epidemiologul Anthony Fauci, ţinut deoparte, în ultimele luni, de către Donald Trump.
Dintre cele 15 decrete prezidenţiale semnate de Joe Biden în prima sa zi la Casa Albă, mai mult de 10 au menirea de a ţine sub control pandemia. În ciuda faptului că va urma o perioadă şi mai grea, liderul american promite că va face tot ce îi stă în puţintă pentru a remedia situaţia.
Printre ordinele semnate de Joe Biden se numără carantinarea pentru 14 zile a celor care intră pe teritoriul
american, accelerarea campaniei de vaccinare în rândul populaţiei, precum şi purtarea obligatorie a măştilor de protecţie în mijloacele de transport în comun şi în aeroporturi.
În primul său discurs de la revenirea la Casa Albă, epidemiologul Anthony Fauci a afirmat că se simte uşurat că nu mai trebuie să-l contrazică pe fostul preşedinte, Donald Trump. Acum, principalul obictiv al său este convingerea oamenilor să se imunizeze.
De asemenea, consilierul sanitar al Casei Albe a afirmat că actualele vaccinuri pot fi eficiente împotriva noilor mutaţii ale virusului. În caz contrar, ele poate fi modificate astfel încât să facă faţă noilor tulpini.