Prima vânzare de obligaţiuni care să sprijine fondul de relansare este iminentă, susţine Comisia Europeană

Prima vânzare de obligaţiuni care să sprijine fondul de relansare este iminentă, susţine Comisia Europeană

Prima emisiune de obligaţiuni destinată finanţării Fondului european de relansare este iminentă, a anunţat, marţi, Comisia Europeană, în cursul unei întâlniri cu investitorii, informează Reuters.

Săptămâna trecută, Executivul comunitar a trimis o solicitare către 11 bănci care fac parte din reţeaua sa de dealeri primari în care le invită să trimită propuneri pentru această tranzacţie, precizând că vânzarea ar urma să aibă loc "în zilele următoare", a declarat Niall Bohan, director în cadrul directoratului pentru buget din Uniunea Europeană, la întâlnirea cu investitorii.

Uniunea Europeană urmează să vândă obligaţiuni în valoare de până la 800 de miliarde de euro în cadrul Fondului european de relansare, care prevede acordarea de granturi şi împrumuturi statelor membre. Acest program de emisiuni de obligaţiuni vine după succesul înregistrat de programul vizând emiterea de obligaţiuni în sprijinului schemei de susţinere a şomajului parţial SURE, un program de sprijin diferit care a fost lansat în luna octombrie a anului trecut şi a presupus emiterea unor obligaţiuni în valoare de 90 de miliarde de euro.

Conform estimărilor Comisiei, în acest an ar urma să fie emise obligaţiuni în valoare de până la 80 de miliarde de euro pentru finanţarea Fondului european de relansare. În total, până la 30% din obligaţiunile pentru Fondul de relansare ar urma să fie emise prin intermediul aşa-numitelor "obligaţiuni verzi", care vor finanţa doar cheltuieli cu impact pozitiv asupra mediului, ceea ce ar urma să dea un impuls semnificativ pieţei în creştere rapidă a obligaţiunilor verzi.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt