Insider face un portret al milenialului chinez în comparaţie cu cel american. Un milenial tipic din China câştigă circa 22.000 de dolari pe an dar nu e împovărat de datorii de studii, a prins o perioadă de boom economic şi vremuri extrem de competitive în care munca oferă promisiunea unei vieţi bune.
În China sunt 400 de milioane de mileniali, de patru ori mai mulţi decât în SUA. Ei sunt prima generaţie din China care s-a bucurat de libertate financiară. Chen Hai Ying, 39 de ani, a avut mai multe joburi şi a pornit de jos înainte să devină antreprenor - afacerea lui cu imprimeuri 3D îi aduce în prezent un venit de 15.000 de dolari pe lună şi îi permite să locuiască într-o vilă din Guangzhou.
El a reuşit să-şi plătească singur colegiul, după ce economiile familiei sale s-au rispit în contextul crizei financiare din Asia, în 1998. E căsătorit şi are o fetiţă de 8 ani. Visul său este o viaţă liniştită de familie. La mai bine de 1.000 de kilometri depărtare, în Shanghai, Cassi Xia, 26 de ani, are un salariu de 3.000 de dolari pe lună din care 1.000 îi dă pe chirie. Singurul lux pe care şi-l permite sunt sesiuni de cumpărături online şi ieşiri ocazionale în oraş.