Polonia expulzează 45 de diplomaţi ruşi pentru spionaj

Polonia expulzează 45 de diplomaţi ruşi pentru spionaj

Polonia expulzează "45 de spioni ruşi care se dădeau drept diplomaţi", a anunţat miercuri ministrul de interne polonez, Mariusz Kaminski, potrivit AFP.

"Într-o mod total coerent şi hotărât, destructurăm reţeaua serviciilor speciale ruse din ţara noastră", a precizat el pe Twitter.

Anterior în cursul zilei, serviciile poloneze de contraspionaj (ABW) au anunţat că au identificat 45 de diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj şi au cerut Ministerului de Externe să îi expulzeze.

"Agenţia de securitate internă a stabilit o listă cu 45 de persoane care lucrează în Polonia sub acoperirea unor activităţi diplomatice (...) şi care desfăşoară de fapt o activitate de spionaj împotriva Poloniei, dar şi împotriva aliaţilor noştri", a declarat presei purtătorul de cuvânt al ABW, Stanislaw Zaryn.

Lista "include ofiţeri ai serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse şi persoane care colaborau cu ei", a adăugat el.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt