Cei care au rămas în Herson au învăţat să trăiască cu bombardamentele şi cu frica. Când exploziile se opresc, din când în când, dintr-o casă se aude un pian. Ca un imn şi ca triumf al vieţii în faţa morţii, al creaţiei în faţa distrugerii. Ecaterina, pianista din Herson e pe jumătate româncă.
Ecaterina are 78 de ani şi s-a născut la Cernăuţi, dintr-o mamă poloneză şi un tată român. Viaţa a dus-o însă în Herson, unde a lucrat ca profesoară de psihologie înainte să se pensioneze. În locul unei bătrâneţi liniştite, trăieşte acum realitatea războiului. În ciuda fricii, inima nu a lăsat-o să-şi lase casa în urmă.
Ecaterina a mers cu noi şi ne-a aratat distrugerile. Ce a rămas în urma bombardamentelor. Foametea este o altă realitate a războiului, pe lângă sunetul armelor, care parcă nu mai încetează. Muzica pianului şi florile pe care a continuat să le planteze îi înfrumuseţează viaţa, chiar şi în vreme de război.
Doamna Ecaterina locuieşte singură, fiindcă e văduvă de mulţi ani. Soţul i-a murit în Afgansitan, acolo unde a luptat în armata sovietică. Nu a putut nici măcar să îl îngroape. Patru copii a crescut, doi biologici şi doi adoptaţi. Acum fiecare are rostul lui. Una dintre fiice a rămas şi ea în Herson, unde lucrează ca medic stomatolog.
Până când războiul se va sfârşi, în Hersonul sfâşiat de bombe, printre ruinele caselor şi vieţilor care au fost cândva, Ecaterina cântă. Şi astfel, umanitatea continuă.
