Democrata Kamala Harris îl conduce pe republicanul Donald Trump cu 42% din intenţiile de vot faţă de 37% în cursa pentru alegerile prezidenţiale americane din 5 noiembrie, potrivit unui sondaj Ipsos publicat joi, relatează Reuters.
Sondajul arată că Harris şi-a mărit avansul faţă de un sondaj Reuters/Ipsos din 22-23 iulie, care o dădea cu 37% la 34% peste Trump.
Sondajul realizat la nivel naţional pe 2.045 de adulţi americani, între 2 şi 7 august, a arătat că 4% dintre cei intervievaţi l-au susţinut pe candidatul independent Robert Kennedy Jr. în scădere de la 10% în iulie, potrivit news.ro.