Talibanii au preluat duminică controlul în Kabul şi, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forţe americane şi ale aliaţilor organizează evacuarea propriilor cetăţeni, dar şi a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi paşnici şi nu vor încălca drepturile civililor, însă situaţia este departe de a putea fi catalogată drept stabilă.
Pentagonul a dezvăluit vineri că unul dintre avioanele sale militare de transport care au decolat de la Kabul avea la bord în total 823 de persoane.
O fotografie publicată luni şi care arăta aceste persoane înghesuite în avion a devenit virală, iar o primă estimare a indicat aproximativ 640 de pasageri. Estimarea nu a ţinut însă cont de faptul că la bord erau şi 183 de copii aşezaţi pe genunchii părinţilor lor, a explicat vineri Comandamentul militar aerian al SUA.
Este un record pentru respectivul avion, de tip Boeing C-17 Globemaster, care a transportat astfel mai mult decât dublul capacităţii sale.