Paştele, sărbătorit pe Bricul Mircea

Paştele, sărbătorit pe Bricul Mircea

A fost atmosferă de sărbătoare şi pe Bricul Mircea! Cu toate că cei 165 de membri ai echipajului au făcut Paştele
în Spania, departe de ţară şi de cei dragi, experienţa a fost una inedită. Şi asta pentru viaţa pe punte cuprinde şi lucruri
care te fac să uiţi un pic de dor. Astfel, ajungi sa îi consideri pe cei de lângă tine familie. Iar puntea devine acasă!

Este coadă în dreptul Navei Şcoală Mircea, ancorată în portul Spaniol Castellon. Mii de oameni aşteaptă răbdători să urce
pe punte şi să viziteze vasul. E zi de Paşti, dar echipajul este, ca întotdeauna, la datorie.

Atât cei 92 de elevi, cât şi membrii permanenţi ai echipajului simt lipsa celor de acasă. Pentru mulţi, acest Paşte este
primul petrecut departe de familie

Este imposibil să nu ai poftă când intri în bucătăria de pe vas. Mirosul de mirodenii şi de pâine caldă îţi lasă gura apă.

Vasile este bucătarul care şi-a asumat această misiune dificilă. Mişcările sunt coordonate cu cele ale ajutoarelor
aduse special.

Ciorba de miel şi ouăle roşii sunt şi ele făcute „la cantitate” fapt ce garantează, ca întotdeauna, gustul bun.

Nava Şcoală Mircea este plecată majoritatea timpului iar echipajul e obişnuit să fie departe de casă. Dar, nu este o
problemă, pentru că, aşa cum spun toţi cei de pe punte, Bricul Mircea este consideat ACASĂ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt