Ororile războiului

Ororile războiului

Lovitură grea pentru Rusia. Trupele sale se retrag din regiunea Harkov şi se regrupează în Dobas. E un semn că
ofensiva ucraineană dă rezultate, susţin specialiştii. Între timp, la Kiev, a început procesul primului soldat rus acuzat de
crime de război. Se înmulţesc şi dovezile atrocităţilor comise de indavadori în Ucraina.

Natalia are doi gemeni. De câteva săptămâni, casa lor e un spital din Liov. Tatăl luptă în prima linie. Nu ştie că soţia şi
una dintre fiicele sale au picioarele amputate. Întreaga familie a fost victima unui bombardament

Cele două şi-au pierdut membrele în în gara din Kramatorsk. O bombă rusească cu dispersie, un tip de armament interzis
de legislaţia internaţională, a lovit mulţimea care încerca să fugă din calea războiului

Şi Viaceslav are o poveste cutremurătoare. Are 18 ani şi este din Doneţk. Acum îi creşte singur pe pe cei 4 fraţi ai săi.

Băiatul a scăpat ca prin minune, fără nicio rană. Acum, împreună cu fraţii săi sunt într-un loc sigur din Liov.

Între timp, pe câmpul de luptă apar primele semne că tentativa ucrainenilor de a-i alunga pe invadatori are succes.
Ruşii se retrag din zona Harkovului. Oraşul, al doilea ca mărime din Ucraina, e în continuare lovit de bombe, însă
trupele de infanterie ale Moscovei părăsesc regiunea.

Toată lumea e însă cu ochii pe Mariupolul asediat. Ultimul bastion al rezistenţei ucrainene, oţelăria Azovstal, e încă de
necucerit.

Situaţia din oraş e şi ea catastrofală. Primarul spune că armata rusă ucide civili. Ar fi peste 20 de mii de cadavre în
oraş, iar 40.000 de oameni au fost deportaţi

La Kiev, procurorii adună tot mai multe dovezi ale atrocităţilor ruseşti. În premieră, a început procesul unui soldat acuzat de
crime de război. Îl cheamă Vadim, are 21 de ani şi anchetatorii ucraineni susţin că a ucis un civil de 62 de ani în regiunea Sumi. Victima sa mergea pe bicicletă şi vorbea la telefon când militarul rus l-a secerat cu o rafala de pistol automat.

Conflictul cunoaşte un episod şi la nivel diplomatic. Iar România e implicată. Moscova a expulzat 10 diplomaţi
români ai ambasadei noastre în Rusia

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt