Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat că a făcut COVID-19 şi că în zilele următoare va lucra de la distanţă, informează DPA.
''În mod clar aceasta nu este o surpriză plăcută'', a postat Scholz pe platforma X (fosta Twitter), scrie Agerpres.
''Cu câteva simptome, contez pe o formă uşoară şi pentru moment lucrez doar de la birou'', a adăugat şeful executivului german.
În vârstă de 65 de ani, Olaf Scholz participă la şedinţele guvernamentale prin videoconferinţă, a declarat purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit.
Cancelarul german nu va lua parte la întâlnirile publice programate pentru luni şi marţi. O vizită a premierului slovac Robert Fico, prevăzută pentru marţi, a fost anulată, a precizat Hebestreit.
La finalul lunii septembrie 2022, cancelarul german Olaf Scholz a fost testat pozitiv la COVID-19, la revenirea dintr-un turneu în Orientul Mijlociu. Şi cu acea ocazie, Olaf Scholz a fost plasat în izolare în apartamentul său de la cancelaria germană, iar timp de câteva zile întâlnirile sale au fost asigurate prin videoconferinţă.