O măsură luată de un aeroport din Noua Zeelandă a devenit virală - oficialii au stabilit un timp precis pentru îmbrăţişările din zona Plecări, mai exact trei minute pentru fiecare cuplu.
„Dacă vreţi despărţiri mai fierbinţi, puteţi folosi parcarea aeroportului”, scrie pe semnul care a devenit una dintre cele mai partajate poze de pe internet.
Directorul aeroportului a explicat că 20 de secunde sunt absolut suficiente pentru ca creierul să producă oxitocină şi serotonină, hormonii care produc starea de bine, deci trei minute sunt mai mult decât de-ajuns. Astfel, explică el, fiecare are timp să-şi ia la revedere şi nimeni nu blochează zona în care sunt lăsaţi pasagerii la Pecări.