O profesoară de franceză din Loudeac, un orăşel situat în nord-vestul Franţei, s-a îndrăgostit de un adolescent român pe care îl medita. Părinţii băiatului au aflat, iar cazul a ajuns în instanţă.
Părinţii băiatului au fost cei care au decis, nemulţumiţi pentru că fiul lor avea carenţe serioase la limba franceză, să-i dea meditaţii, iar pentru asta au apelat la o vecină. Femeia în vârstă de 37 de ani şi mamă a trei copii a acceptat să-l ajute pe tânărul român, însă ulterior lucrurile au scăpat de sub control, scrie Le Télégramme.
Curând, părinţii adolescentului au realizat că se întâmplă ceva cu el. Băiatul se îndrăgostise de profesoara sa, iar curând sentimentele au devenit reciproce. Din momentul în care familia românului a aflat ce se întâmplă, i-au cerut profesoarei să nu se mai vadă cu băiatul lor şi să rupă absolut orice legătură. Numai că femeia, care între timp se îndrăgostise şi ea de puştiul român, nu a vrut sub nicio formă să renunţe la relaţie, astfel că părinţii adolescentului s-au adresat justiţiei. O zi mai târziu, băiatul a depus şi el o plângere, dar împotriva părinţilor, şi a fugit acasă la profesoară.