Noua Zeelandă îşi va redeschide graniţele cu două luni mai devreme decât prevedea planul iniţial, potrivit anunţului premierului neozeelandez Jacinda Ardern, aceasta fiind doar una dintre măsurile mai ample prin care ţara insulară încearcă să atragă mai mulţi muncitori calificaţi, scrie The Guardian.
Începând cu ora 23:59 pe data de 31 iulie, turiştii şi persoanele care deţin vize din toată lumea vor putea intra în Noua Zeelandă pentru prima oară în ultimii doi ani. Până acum, graniţele s-au redeschis doar pentru anumiţi locuitori neozeelandezi şi cetăţeni din afară ţării.
Data de redeschidere completă a graniţelor fusese stabilită pentru luna octombrie, însă guvernul neozeelandez a menţionat că acest lucru s-ar putea schimba dacă autorităţile vor considera că pericolul a trecut.