New Yorkul, gata de 2022

New Yorkul, gata de 2022

New York, cea mai populată metropolă din lume, este gata pentru ultima mare petrecere din 2021. Panoul luminos pe care sunt inscripţionate cifrele care compun noul an a fost deja instalat în Time Square. Din păcate, numărul mare de infectări cauzate de tulpina Omicron, pune sub semnul întrebării uriaşa adunare populară. Autorităţile vor decide la finele acestei săptămâni dacă vor permite americanilor să petreacă Revelionul în stradă.

Sunt testele finale ale panoului pe care americanii prezenţi de Revelion în centrul New Yorkului vor vedea inscripţionate cifrele care compun noul an. Instalaţiile luminoase care fac delicul publicului au fost şi ele montate.

Din păcate, există riscul ca americanii să vadă evenimentul doar la televizor. Numărul mare de cazuri de infectare cu SARS COV 2, a pus în alertă autorităţile. Abia la sfârşitul acestei săptămâni vor decide dacă prezenţa publicului va fi permisă la tradiţionala petrecere din Times Square. Deocamdată, localnici şi turişti deopotrivă au ocazia să facă câteva poze în avans în decorul de vis.

Tot mai multe oraşe mari din întreaga lume anunţă însă că şi nul acesta vor renunţa la petrecerile grandioase de altădată. Tulpina Omicron a adus panica pretutindeni. Tradiţionalul foc de artificii din Paris, festivitatea din Londra şi celebrele petreceri stradale din Rio de Janeiro au fost deja anulate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt