NATO organizează cel mai mare de apărare cibernetică din lume, cu peste 2000 de experţi

NATO organizează cel mai mare de apărare cibernetică din lume, cu peste 2000 de experţi

Peste 2.000 de experţi în securitate cibernetică şi factori de decizie participă în această săptămână la ''cel mai mare şi cel mai complex exerciţiu de apărare cibernetică din lume'' pentru o mai bună înţelegere a numeroaselor interdependenţe între sistemele naţionale de IT, a informat marţi NATO, transmite EFE.

Organizat de Centrul de Excelenţă în Apărare Cibernetică Cooperativă al NATO (CCDCOE), exerciţiul ''Locked Shields'' oferă naţiunilor participante ''o şansă fără precedent de a-şi verifica abilităţile într-un mediu sigur, în timp ce sunt puse la încercare într-un mod agresiv de un adversar înalt calificat'', a menţionat Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat.

''Fiecare echipă trebuie să protejeze reţele virtuale construite la scară reală şi care includ o varietate de servicii şi platforme care reproduc sisteme civile şi militare'' existente, a declarat Ian West, şeful Centrului de Securitate Cibernetică al NATO.

În acest an, echipa Alianţei Nord-Atlantice este formată din circa 60 de experţi din cadrul Agenţiei de Comunicaţii şi Informaţii a NATO (NCI), precum şi din alte organisme ale NATO şi din peste 10 ţări membre.

În ediţia din 2021, exerciţiul ''Locked Shields'' pune faţă în faţă o echipă roşie şi 22 de echipe albastre, care vor juca rolul de ''echipe naţionale de reacţie rapidă cibernetică, desfăşurate pentru a ajuta o ţară fictivă să gestioneze un incident cibernetic la scară largă, cu toate implicaţiile sale'', se menţionează în comunicatul citat. În exerciţiu sunt implicate circa 5.000 de sisteme virtuale care sunt ţinta a peste 4.000 de atacuri.

Echipele participante, care vor trebui să-şi apere cu succes sistemele naţionale informatice civile şi militare şi infrastructurile critice, vor trebui să se adapteze în timp real şi să facă faţă unor atacuri cibernetice multiple şi sofisticate, care le va oferi ocazia să-şi testeze în mod realist lanţul de comandă într-un mediu sigur, potrivit organizatorilor. 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreatac ciberneticexercitiunato
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt