Exerciţiile navale ruseşti în apele internaţionale din apropierea Irlandei "pur şi simplu nu sunt binevenite şi nu sunt dorite în acest moment", a declarat luni ministrul irlandez de externe Simon Coveney, citat de DPA şi Reuters.
Coveney a explicat că Moscova a informat Irlanda că marina rusă intenţionează să efectueze exerciţiile la 240 de kilometri de coasta de sud-vest a Irlandei, în Marea Irlandei.
"Noi nu avem puterea să prevenim aceasta, dar i-am spus clar ambasadorului rus în Irlanda că acest lucru nu este binevenit", a adăugat el.
"Nu este momentul pentru a creşte activitatea militară şi tensiunea în contextul a ceea ce se întâmplă cu şi în Ucraina în acest moment", a precizat Coveney.
Rusia a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că marina sa va organiza un set de exerciţii implicând toate flotele sale de la Pacific până la Atlantic, cea mai recentă demonstraţie de forţă pe fondul creşterii activităţii militare şi a tensiunilor cu Occidentul
Sursa: Agerpres