Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că Albania şi Macedonia de Nord îndeplinesc criteriile pentru a începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, informează agenţia de presă MIA.
"Atât Albania, cât şi Macedonia de Nord au îndeplinit criteriile pentru a începe negocierile de aderare. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza veto-ului bulgar, dar am promis că vom rămâne aproape de acest proces, întrucât s-a investit în el multă energie", a spus Angela Merkel într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul albanez Edi Rama la Tirana.
Pe de altă parte, prim-ministrul Rama a declarat că ambele ţări sunt ostatice ale naţionalismului din interiorul Uniunii Europene.
agerpres.ro