Marea Britanie deblochează o sumă suplimentară de 286 de milioane de lire pentru Afganistan

Marea Britanie deblochează o sumă suplimentară de 286 de milioane de lire pentru Afganistan

Marea Britanie a promis miercuri o sumă suplimentară de 286 de milioane de lire sterline (338,5 milioane de euro) pentru Afganistan, în ajunul unei conferinţe a donatorilor organizată împreună cu ONU la care obiectivul este de a strânge peste 4 miliarde de dolari, transmite AFP.

Ministrul de externe britanic, Liz Truss, a subliniat într-un comunicat că "noua finanţare va fi distribuită prin intermediul partenerilor ONU şi ONG-uri de încredere" şi "nicio finanţare nu va merge direct la talibani".

Marea Britanie a deblocat deja 286 de milioane de lire pentru Afganistan în anul fiscal 2021-2022, iar potrivit şefei diplomaţiei britanice cu această contribuţie au fost sprijinite până acum peste 60 de spitale, peste 300.000 de persoane au putut beneficia de servicii de sănătate, aproape 4,5 milioane de oameni au primit un ajutor alimentar de urgenţă prin intermediul Programului Alimentar Mondial (PAM) şi alte 6,1 milioane au fost ajutaţi prin intermediul fondului umanitar al ONU pentru Afganistan.

Liz Truss se va angaja în cadrul conferinţei ONU ca răspunsul britanic să pună accent pe educaţia fetelor în Afganistan şi le va cere talibanilor să revină asupra recentei decizii de a interzice accesul fetelor la învăţământ secundar, se arată într-un comunicat al Foreign Office.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt