Zeci de mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe din Brazilia împotriva preşedintelui Jair Bolsonaro şi a gestionării sale contestate a pandemiei covid-19, care s-a soldat cu 461.000 de morţi şi ameninţă să se agraveze din nou, relatează AFP.
În centrul Rio de Janeiro, aproximativ 10.000 de persoane care purtau mască de protecţie au defilat la apelul stângii şi unor mişcări studenţeşti, strigând „Bolsonaro, afară!” şi „Bolsonaro genocid!”.
„Nimeni nu vrea să fie în stradă în mijlocul unei pandemii. Bolsonaro nu lasă vreo alternativă. Suntem în stradă pentru a ne apăra vieţile. Nu vom aştepta (alegerile prezidenţiale din) 2022. Acesta este doar începutul”, a declarat sâmbătă liderul Mişcării Muncitorilor fără Adăpost (MTST) Guilherme Boulos.