Intrarea, luna trecută, a unei nave britanice în ceea ce Moscova consideră că ar fi apele teritoriale ruse din apropierea peninsulei Crimeea este genul de provocare care necesită un răspuns dur, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Reuters.
Dmitri Peskov a afirmat că incidentul respectiv a fost o „provocare bine pusă la punct”, iar reacţia preşedintelui Vladimir Putin a indicat în mod clar că orice eventuală repetare va atrage după sine un răspuns pe măsură.
„Este evident că reacţia va fi dură”, a subliniat Dmitri Peskov, într-o intervenţie la postul public rus de televiziune.
Săptămâna trecută, Rusia a contestat dreptul navei britanice HMS Defender de a traversa apele din apropierea peninsulei Crimeea, în timp ce Londra consideră că nava sa este total îndreptăţită să facă acest lucru.