Justiţiari din Kenya se luptă să apere preţioasele culturi de avocado de cartelurile care vor să le fure

Justiţiari din Kenya se luptă să apere preţioasele culturi de avocado de cartelurile care vor să le fure

Sectorul cultivării de avocado în Kenya a devenit atât de profitabil, încă bande de crimă organizată au început să-i ia în vizor pe cei care cresc fructul mult râvnit. Un singur copac de avocado poate produce fructe ce se pot vinde cu 600 de dolari, destul cât să plăteşti educaţia privată a unui elev de gimnaziu pentru întreg anul şcolar în statul african, scrie BBC.

Cu o cerere de avocado în creştere în SUA şi Europa, Kenya a depăşit, anul trecut, Africa de Sud şi a devenit cel mai mare exportator al continentului african.

Astfel au apărut şi grupuri de justiţiari care protejează cultura cunoscută şi ca „aurul verde”.

La căderea nopţii, într-o fermă destul de mare din regiunea centrală Murang’a, şase bărbaţi tineri îmbrăcaţi în pelerine de ploaie groase şi înarmaţi cu torţe, macete şi bâte îşi încep tura.

Ei au fost angajaţi să păzească ferma şi preţioasele fructe de avocado.

Este o muncă periculoasă, iar oamenii se pot răni şi chiar pot fi omorâţi.

„Ori noi, ori ei, din păcate, şi a trebuit să ne protejăm”, spune unul dintre aceştia pentru reporterul BBC, referindu-se la un incident recent în care un hoţ suspectat că fură avocado fusese omorât.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt