Japonia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
În ultimele luni, numărul de sinucideri a crescut în ţară, iar principalul obiectiv al acestui minister este să soluţioneze problema.
Prim-ministrul Yoshihide Suga l-a numit pe Tetsushi Sakamoto responsabil cu remediereaproblemei singurătăţii şi izolării în rândul tinerilor din ţară.
„Femeile suferă din cauza izolării mai mult decât bărbaţii şi numărul de sinucideri este în creştere. Sper că veţi identifica problemele şi că veţi promova detaliat măsurile”, i-a spus Suga lui Sakamoto, citează outlookindia.com.