Italia a început luni administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 populaţiei din categoriile vulnerabile, ce reprezintă aproximativ trei milioane de persoane, conform indicaţiilor Comitetului Tehnico-Ştiinţific italian, relatează agenţia EFE.
Primele persoane care vor primi doza suplimentară sunt persoanele imunodeprimate, cele care au fost supuse unui transplant şi anumiţi pacienţi oncologici, au anunţat recent comisarul pentru urgenţe sanitare, generalul Francesco Paolo Figliuolo, şi ministrul sănătăţii, Roberto Speranza.
În următoarea etapă a treia doză va fi administrată persoanelor în vârstă de peste 80 de ani, rezidenţilor din căminele de bătrâni şi personalului sanitar.
Începerea administrării acestei doze suplimentare survine într-un moment în care în Italia situaţia epidemiologică s-a stabilizat, această ţară cu peste 60 de milioane de locuitori înregistrând în ultimele 24 de ore 3.838 de noi cazuri de COVID-19 şi 24 de decese asociate acestei boli.
agerpres.ro