Grevă la nivel naţional din cauza creşterii preţurilor şi pentru majorarea salariilor

Grevă la nivel naţional din cauza creşterii preţurilor şi pentru majorarea salariilor

Angajaţi din sectoarele public şi privat din Grecia se află miercuri într-o grevă la nivel naţional pentru a protesta faţă de 'criza tot mai profundă' cauzată de creşterea preţurilor şi pentru a cere majorarea salariilor, transmite Reuters.

Protestul va perturba activitatea în transporturi, inclusiv cu feriboturi, în şcoli şi spitale publice.

Cele mai mari două sindicate, reprezentând în jur de 2,5 milioane de angajaţi în sectoarele public şi privat, au lansat un apel la grevă generală, ce va culmina cu un protest în centrul Atenei.

Grecia a ieşit în 2018 dintr-o criză financiară de un deceniu, însă industria sa turistică vitală i-a fost afectată considerabil de pandemia de COVID-19 care a urmat după doi ani.

În prezent, creşterea preţurilor la energie, exacerbată de sancţiunile împotriva Rusiei, au lovit şi mai mult buzunarele angajaţilor.

'În ultimii 14 ani, angajaţii duc povara unei crize profunde care a afectat veniturile şi vieţile tuturor', a arătat GSEE, federaţia sindicatelor din sectorul privat.

'Odată cu trecerea anilor, criza devine tot mai profundă, greutăţile rămân, drepturile noastre se micşorează', au adăugat sindicaliştii.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt