Deputaţii germani au adoptat vineri o lege care obligă personalul medical să se vaccineze împotriva COVID-19, făcând astfel un prim pas către obligativitatea de vaccinare extinsă la nivelul întregii populaţii, aşteptată să fie autorizată la începutul anului viitor, informează AFP.
Proiectul de lege, ce vizează protejarea grupurilor populaţionale deosebit de vulnerabile, a fost adoptat cu o largă majoritate în Bundestag, unde social-democraţii, ecologiştii şi liberalii sunt majoritari, cu 571 de voturi "pentru" şi 80 de voturi "împotrivă".
De acum înainte, toţi angajaţii care lucrează în spitale, aziluri şi centre sociale trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID-19 sau să fi trecut prin boală. Angajaţii din stabilimentele pentru persoane cu handicap, clinici ambulatorii, cabinete medicale, servicii de salvare şi centre social-educative sunt de asemenea vizaţi de noua lege.
Proiectul de lege stipulează că profesioniştii din sănătate au o "responsabilitate deosebită", deoarece intră "în contact strâns şi intensiv cu grupuri de persoane care prezintă un risc mare de infectare şi de evoluţie gravă sau mortală a maladiei".
Salariaţii vizaţi de noua lege vor avea la dispoziţie un interval care se va încheia pe 15 martie 2022 pentru a prezenta dovada vaccinării lor cu schemă completă împotriva COVID-19, în caz contrar riscând să nu mai poată să profeseze.
AGERPRES.RO