Controversaţii fraţi Tate, care în prezent sunt judecaţi în România pentru trafic de persoane şi viol, sunt acuzaţi în Marea Britanie că sunt "evazionişti în serie în materie de taxe şi TVA", o plângere a poliţiei arătând că aceştia nu au plătit niciun impozit, în nicio ţară, pe veniturile obţinute din afacerile lor online între 2014 şi 2022, relatează BBC.
Andrew Tate, în vârstă de 37 de ani, şi fratele său Tristan, în vârstă de 35 de ani, sunt acuzaţi că nu au plătit niciun impozit pe venituri care se ridică la 21 de milioane de lire sterline obţinute din afacerile lor online.
Poliţia din Devon şi Cornwall a depus o plângere civilă împotriva fraţilor şi împotriva unei a treia persoane, o femeie, denumită doar J, notează news.ro.