Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi aflat sub focul criticilor de la invazia Ucrainei, a anunţat marţi că nu va face parte din consiliul de administraţie al gigantului rus Gazprom, relatează AFP.
''Am renunţat cu mult timp în urmă la o numire în consiliul de administraţie al Gazprom. Am informat şi compania'', a dat asigurări fostul cancelar social-democrat (1998-2005) într-un scurt mesaj postat pe reţeaua profesională LinkedIn.
Compania petrolieră de stat Rosneft din Rusia a anunţat vinerea trecută că fostul cancelar german Gerhard Schroeder şi compatriotul acestuia, omul de afaceri Matthias Warnig, au demisionat din consiliul de administraţie, notează Reuters.
Schroeder a suportat, potrivit parlamentarilor germani, consecinţele atitudinii sale faţă de invazia rusă în Ucraina. După încetarea mandatului său de cancelar (1998 - 2005) el a acţionat ca lobbyist pentru interesele Moscovei şi a făcut parte din conducerile mai multor companii ruse, printre care Nord Stream, Gazprom şi Rosneft.
agerpres.ro