Prăpastia existentă între regiunile Uniunii Europene care cresc cel mai mult din punct de vedere demografic şi cele a căror populaţie scade se va lărgi în următoarele decenii, potrivit unui raport publicat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene. Studiul evidenţiază că, în general, populaţia europeană îmbătrâneşte, dar nu în acelaşi ritm în toate regiunile. Din cele 101 regiuni din Europa afectate de aceste fenomen, 22 sunt doar în România.
În raport se arată este că deplasările tinerilor, pentru angajare sau studii, au un mare impact asupra schimbărilor demografice, întrucât în acest mod unele regiuni prosperă, în timp ce altele rămân în urmă.
Conform analizei, îmbătrânirea populaţiei europene nu se accentuează doar în zonele rurale, ci şi în cele urbane, chiar dacă există un procent mai mare al persoanelor vârstnice în spaţiul rural. De fapt, zonele urbane mici şi medii sunt cele cu riscul cel mai mare de depopulare, întrucât le lipsesc atracţiile socio-economice din oraşele mari.
În ce priveşte preferinţele locative, tineri preferă să se instaleze în zonele urbane, în timp ce familiile tind să-şi stabilească domiciliul cu prioritate la periferia oraşelor, iar vârstnicii în zonele rurale. Zonele cu cea mai mare ofertă de servicii sunt cele urbane, un element de atracţie mai ales pentru tineri.