Emiratele Arabe Unite (EAU), una dintre ţările cu cele mai ridicate rate de vaccinare anti-COVID-19, va administra şi a treia doză de vaccin chinezesc Sinopharm, ca ''doză de consolidare'' pentru persoanele care au primit cele două doze din acest vaccin cu cel puţin şase luni în urmă, relatează marţi agenţia EFE.
Vor avea prioritate pentru această doză de consolidare persoanele vârstnice şi cele cu boli cronice. A treia doză a fost deja inoculată unor persoane care după primele două doze nu au dezvoltat suficienţi anticorpi.
Deşi EAU şi-a vaccinat până în prezent 73,88% din populaţia eligibilă, adică persoanele în vârstă de la 16 ani în sus, marţi a înregistrat 1.270 de noi cazuri de COVID-19, dar numai patru noi decese, la o populaţie de circa 9,7 milioane de locuitori.
Această ţară a început campania de vaccinare în decembrie, înregistrând însă de la începutul lui 2021 o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor, cu până la 4.000 de cazuri de COVID-19 zilnice, număr care de atunci a scăzut treptat.
agerpres.ro