Drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat de pe Arcul de Triumf din Paris

Drapelul Uniunii Europene a fost înlăturat de pe Arcul de Triumf din Paris

Un drapel de mari dimensiuni al Uniunii Europene, montat pe Arcul de Triumf din Paris pentru a marca preluarea de către Franţa a preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, a fost înlăturat după ce a cauzat indignarea liderilor de dreapta francezi, inclusiv a celor extremişti, relatează duminică Reuters.

''A fost prevăzut ca drapelul să fie dat jos în această duminică, nu stabilisem un moment exact'', a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene Clement Beaune, care anunţase vineri că drapelul va rămâne pe Arcul de Triumf pentru ''câteva zile''.

El a respins ideea că guvernul francez ar fi luat această decizie în urma presiunilor liderei extremei drepte Marine Le Pen, care sâmbătă a afirmat că se va adresa Consiliului de Stat în vederea înlăturării drapelului.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt