Doi astronauţi chinezi au încheiat o ieşire în spaţiu în exteriorul viitoarei staţii spaţiale

Doi astronauţi chinezi au încheiat o ieşire în spaţiu în exteriorul viitoarei staţii spaţiale

Doi astronauţi chinezi au încheiat luni o ieşire în spaţiu în exteriorul modulului de bază al viitoarei staţii spaţiale chineze, astronauta Wang Yaping, în vârstă de 41 de ani, devenind prima femeie din China care a realizat manevra, a relatat presa de stat din această ţară, potrivit Reuters.

Zhai Zhigang, în vârstă de 55 de ani, comandantul misiunii Shenzhou-13, a deschis trapa cabinei principale a modulului Tianhe duminică la ora locală 18:51 p.m (10:51 GMT) fiind însoţit de Wang pentru o ieşire în spaţiu care a durat şase ore şi jumătate.

Cei doi s-au întors la modul la ora 1:16 a.m. (17:16 GMT, duminică), potrivit CCTV. Un al treilea astronaut, Ye Guangfu, le-a acordat asistenţă din interiorul modulului central.

Explorarea spaţială ar fi incompletă fără participarea femeilor, a declarat pentru publicaţia pentru Global Times Yang Yuguang, vicepreşedinte Space Transportation Committee pentru Federaţia Astronautică Internaţională.

Shenzhou-13 este cea de-a doua dintre cele patru misiuni cu echipaj uman necesare pentru finalizarea construcţiei staţiei spaţiale chineze până la finalul lui 2022.

În timpul primei misiuni de acest fel, care s-a finalizat în septembrie, alţi trei astronauţi au rămas pe Tianhe timp de 90 de zile.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt