Discuţiile privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial, care urmau să aibă loc duminică, la Fuzhou, China, unde este reunit Comitetul UNESCO, au fost reprogramate. Întâlnirea a fost întreruptă de Tian Xuejun, vice-ministru chinez al Educaţiei şi preşedinte al Comisiei Naţionale Chineze pentru UNESCO.
Oficialii români sunt încrezători că situl din România va fi protejat de UNESCO.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunţa săptămâna trecută că dosarul Roşia Montană poate fi aprobat în proporţie de 99%. "Se cam ştie care e cursul aceste integrări în patrimoniul internaţional UNESCO. Vorbim de parafare, practic trebuie oficializată această integrare, nu există acolo anumite dubii dacă ar trebui sau nu integrat în patrimoniul internaţional UNESCO din partea lor”, a spus el