Din Kabul scapă cine poate

Din Kabul scapă cine poate

Retragerea americană din Afganistan se transformă în haos. Avansul fulger al talibanilor a luat prin suprindere autorităţile de la Kabul. Acum, sute de cetăţeni afgani şi străini iau cu asalt aeroportul din oraş. Sunt ultimele zboruri care pleacă din ţara care după 20 de ani de prezenţă americană redevine emirat islamic. Prinşi în această situaţie disperată sunt şi 35 de români.

Imagini şocante au fost surprinse pe aeroportul din Kabul. Mii de oameni au luat cu asalt avioanele americane ce părăsesc capitala afgană. Disperaţi, unii s-au urcat chiar pe aripile aparatelor de zbor. Decizia le-a fost fatală. Cel puţin 2 oameni sunt filmaţi în timp ce cad în gol de pe o aernovă care decolează.

După fuga preşedintelui afgan spre o destinaţie necunoscută, Kabulul, un oraş cu şase milioane de locuitori, este preluat treptat de talibani. Procesul este deocamdată lipsit de violenţe majore, însă panica domeneşte pretutindeni.

Fără posibilitatea de a mai părăsi Afganistanul sunt şi 35 de români. Vor fi evacuaţi de urgenţă, dă asigurări premierul Florin Cîţu.

În acest moment, Afganistanul stă pe un butoi de pulbere. Preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară. Într-o postare pe Facebook şi-a motivat decizia. A vrut să evite o baie de sânge

Fostul şef al statului Hamid Karzai, a avut şi el o intervenţie publică. Dintr-o locaţie necunoscută, acesta a adresat un mesaj talibanilor.

În acest moment, procesul de evacuare al celor care doresc să părăsească Afganistanul este gestionat de 5 mii de militari americani şi de alte câteva sute de soldaţi britanici. Încă o mie de americani vor fi detaşaţi de urgenţă pe aeroportul din Kabul pentru ca procesul să aibă loc în condiţii de securitate. Situaţia riscă însă să se inflameze în orice moment. În acest context, Consiliului de securitate al ONU se va reuni mâine într-o şedinţă de urgenţă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt