Din ce în ce mai mulţi americani se declară "fără religie"

Din ce în ce mai mulţi americani se declară "fără religie"

Aproape o treime din americani s-au declarat fără religie în 2021, o tendinţă în creştere de ani de zile ce reflectă procesul de secularizare din Statele Unite, unde creştinismul încă domină, informează AFP.

Într-o ţară cunoscută a fi foarte religioasă, 29% dintre adulţi se consideră "atei, agnostici sau fără o anumită religie", faţă de 16% în 2007, primul an în care Pew Research Institute a măsurat această tendinţă.

Creştinii rămân majoritari, cu un procent de 63%, în scădere faţă de 78% în 2007.

Dintre creştini, cei care se declară protestanţi cunosc cel mai puternic declin, de la 52% în 2007 la 40%, faţă de 21% declaraţi catolici ( 24% în 2007).

Un procent de 6% dintre adulţii americani se identifică cu alte religii, printre care islam (1%), iudaism (1%), budism (1%) şi hinduism (1%).

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt