Cursa miliardarilor. Richard Branson anunţă că va zbura în spaţiu pe 11 iulie, înaintea lui Jeff Bezos

Cursa miliardarilor. Richard Branson anunţă că va zbura în spaţiu pe 11 iulie, înaintea lui Jeff Bezos

Cursă spaţială strânsă între miliardari. Richard Branson se pare că va fi primul care va ajunge la limita spaţiului cosmic. Pe 11 iulie, acesta va urca la bordul unei nave Virgin Galactic şi se va lansa spre zona cu gravitaţie zero. Zborul lui Jeff Bezos este programat câteva zile mai târziu, pe 20 iulie.

Amândoi miliardarii şi-au creat companii de turism pentru zboruri scurte, suborbitale, şi concurează pe o piaţă care va valora peste câţiva ani miliarde de dolari. Compania lui Bezos, Blue Origin, mai dezvoltă, însă, şi o rachetă mai puternică pentru a trimite oameni şi încărcături în spaţiu, precum şi un vehicul ce va fi folosit la colonizarea Lunii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt