Cum şi-a planificat Boris Johnson vizita secretă la Kiev. „Era disperat” să meargă în capitala Ucrainei

Cum şi-a planificat Boris Johnson vizita secretă la Kiev. „Era disperat” să meargă în capitala Ucrainei

Premierul britanic Boris Johnson a mers sâmbătă la Kiev în cel mai mare secret. El a ajuns în capitala Ucrainei fără ca mass-media mondială să-şi dea seama că se afla acolo până la momentul în care au apărut imaginile cu el plimbându-se pe străzile oraşului împreună cu preşedintele Volodimir Zelenski.

Abia după ce s-a întors în Marea Britanie, un purtător de cuvânt al guvenrului a confirmat că Johnson a zburat în Polonia şi apoi a călătorit cu trenul până în Ucraina, scrie The Guardian.

Într-un videoclip publicat de serviciul feroviar ucrainean, premierul Boris Johnson le transmite un mesaj lucrătorilor din transport pentru curajul lor, înainte de a se opri pentru a se fotografia cu ei într-un vagon. „Am înţeles că sunteţi numiţi oamenii de fier... Cred că reflectă şi spiritul Ucrainei în a face faţă agresiunii îngrozitoare pe care o vedem. Noi, în Marea Britanie, suntem solidari cu voi”, le-a transmis Boris Johnson.

Potrivit presei britanice, acesta ar fi fost „disperat” să viziteze Kievul încă de săptămânile trecute şi a făcut-o la doar o zi după ce preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mers în capitala Ucrainei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt