Cum s-a făcut transferul codurilor nucleare între Donald Trump şi Joe Biden, fără ca cei doi să se întâlnească. Soluţia găsită

Cum s-a făcut transferul codurilor nucleare între Donald Trump şi Joe Biden, fără ca cei doi să se întâlnească. Soluţia găsită

Faptul că Donald Trump nu a participat la ceremonia de învestire a lui Joe Biden a creat un precedent unic în istoria SUA şi, în acelaşi timp, o problemă de protocol şi securitate referitoare la transferul codurilor nucleare de la un preşedinte la altul. Ultima oară când un preşedinte a refuzat să participe la ceremonia de învestire a succesorului său a fost Andrew Johnson, în 1869. Cu diferenţa că, în acea perioadă, Statele Unite nu dispuneau de un arsenal nuclear, iar americanii nu aveau de ce să-şi bată capul cu astfel de chestiuni tehnice precum „coduri de lansare”, „valiză nucleară”, sau „rachete cu rază lungă de acţiune lansate de pe submarine”. De această dată, întreaga coregrafie a transferului de putere a inclus, în premieră, două valize nucleare şi doi „biscuiţi” (carduri prezidenţiale care conţin codurile de lansare), informează New York Times.

Unul dintre cele mai importante şi, în acelaşi timp, discrete momente care se desfăşoară în cadrul ceremoniei depunerii jurământului de către un nou preşedinte american este cel legat de procesul de predare-primire al celebrei „valize nucleare”.

Conform The Guardian, obiectul în sine este o valiză metalică Zero Halliburton îmbrăcată în piele, care seamănă mai degrabă cu o geantă veche medicală şi care cântăreşte în jur de 20 de kilograme.

Valiza conţine aşa-numita „Carte Neagră” (Black Book) - meniul de opţiuni nucleare aflat la dispoziţia preşedintelui SUA, un „biscuite” (un card unic aflat la dispoziţia şefului statului, care certifică faptul că ordinul vine direct de la el) şi un sistem de comunicaţii de urgenţă prin care preşedintele poate comunica ordinele (în cazul teoretic în care acesta e cumva izolat şi nu se află deja într-un buncăr sau centru de comandă).

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt