Pentru prima dată în aproape 30 de ani, Forţele de Autoapărare Terestră a Japoniei (GSDF) desfăşoară un exerciţiu militar de mare amploare la nivel naţional pentru a pregăti trupele pentru un potenţial conflict, având în vedere că se intensifică tensiunile în zona Pacificului. De la jumătatea lunii septembrie, aproximativ 100.000 de militari, 20.000 de vehicule şi 120 de aeronave au participat la diverse exerciţii în toată ţara, care s-au axat pe pregătirea operaţională, potrivit CNN.
În ultimii ani, regiunea indo-pacifică a devenit o zonă în care s-au amplificat tensiunile între marile puteri. Acest lucru i-a făcut pe oficialii GSDF să declare că mediul de securitate din jurul Japoniei a ajuns la cel mai rău nivel de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi până în prezent.
„Acest exerciţiu al Forţelor de Autoapărare Terestră este cu adevărat concentrat pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale, a descurajării şi a capacităţilor de răspuns”, a declarat colonelul Noriko Yokota, purtătorul de cuvânt al GSDF. Acesta a mai spus că „fiecare unitate desfăşoară exerciţiul astfel încât să poată răspunde cu încredere atunci când sunt forţaţi să ia măsuri suplimentare”.