Autorităţile din Coreea de Nord au înregistrat peste 2,24 milioane de cazuri de "febră", confirmând răspândirea în continuare a ceea ce se crede că ar fi infecţii COVID-19 care nu au fost însă identificate din cauza lipsei capacităţii de testare, informează vineri agenţia DPA.
Cea mai recentă cifră vine după ce autorităţile au înregistrat joi peste 263.000 de noi cazuri de infectare, potrivit relatărilor media de stat care au citat autorităţile pentru prevenirea epidemiei.
Potrivit experţilor, ţara nu dispune de suficiente capacităţi de testare pentru a stabili dacă persoanele sunt bolnave de COVID-19, de aceea raportează în schimb cazuri de "febră".
Cifrele vin la o săptămână după ce Phenianul a confirmat oficial primele cazuri de infectare cu coronavirus, la 12 mai.
Până în prezent, 65 de persoane au murit, potrivit rapoartelor. Aproximativ 1,49 milioane de persoane s-ar fi vindecat până în prezent în urma infectării.
Puţine lucruri se cunosc despre situaţia sanitară din această ţară izolată, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) presupune că nu a fost lansat încă un program de vaccinare la nivel naţional.
Coreea de Nord a impus un lockdown. Cu toate acestea, guvernul nu a răspuns deocamdată la ofertele de acordare de vaccinuri şi materiale medicale din partea Coreei de Sud şi SUA, potrivit Seul.
În pofida numărului mare de cazuri de îmbolnăvire asociate "febrei", activităţile de producţie în agricultură şi fabrici continuă, au relatat vineri media de stat. "Chiar şi în situaţia de maximă urgenţă pentru prevenirea epidemiei, producţia normală este menţinută în sectoarele industriale cheie, iar proiectele de construcţie pe scară largă sunt propulsate, fără încetinire, pentru a oferi oamenilor condiţii de viaţă mai civilizate", conform agenţiei oficiale nord-coreene KCNA.
Sursa: Agerpres