Coreea de Nord a organizat luni seara o paradă militară, a anunţat o sursă militară sud-coreeană, într-o demonstraţie de forţă pentru cea de-a 90-a aniversare a armatei sale, un eveniment major în această ţară, informează AFP.
Parada a început în jurul orelor locale 22:00 (13:00 GMT), în Piaţa Kim Ir-sen din Phenian, a precizat această sursă.
Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, organizează parade militare cu ocazia sărbătorilor şi altor evenimente importante. De obicei, la ele participă mii de soldaţi care mărşăluiesc, urmaţi de numeroase tancuri şi alte vehicule blindate. De asemenea, în acest cadru sunt expuse principalele rachete pe care Phenianul doreşte să le arate.
Observatorii urmăresc cu atenţie aceste evenimente, în căutarea de indicii asupra celor mai recente echipamente militare puse la punct de Coreea de Nord. Ei se aşteaptă ca parada de luni să constituie o ocazie pentru ca această ţară să prezinte armele sale cele mai sofisticate, în special rachete balistice hipersonice, precum şi racheta balistică intercontinentală Hwasong-17.
agerpres.ro