Miniştrii de interne ai statelor UE vor lua în discuţie situaţia creată de creşterea afluxului de migranţi ilegali care trec graniţa Lituaniei venind dinspre Belarus, la o reuniune extraordinară convocată de preşedinţia slovenă a Consiliului UE, pentru 18 august, transmite Reuters.
La discuţiile care vor avea loc prin videoconferinţă vor participa şi reprezentanţi ai agenţiilor europene Frontex şi Europol.
''Ca urmare a situaţiei de la graniţa dintre Lituania şi Belarus, Uniunea Europeană se află sub o ameninţare serioasă de securitate şi este martora unei folosiri a migraţiei ilegale ca armă'', se arată într-o scrisoare adresată statelor membre de preşedinţia slovenă a Consiliului UE.
Conform documentului, unul dintre obiectivele acestei reuniuni este convenirea unor măsuri de securizare a respectivei frontiere externe a UE şi de susţinere a Lituaniei.
Confruntată cu un val de migranţi în ceea ce consideră a fi un ''război hibrid'' dus de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, Lituania a anunţat că migranţii care încearcă să pătrundă în ţară vor fi respinşi, după ce de la începutul anului peste 4.000 de migranţi i-au trecut graniţa venind dinspre Belarus. Guvernul lituanian a început de asemenea să ridice un gard de-a lungul frontierei de 680 de kilometri cu Belarusul, conform Agerpres.