Turcia aşteaptă de la talibani un guvern „incluziv” înainte de a încheia cu ei un acord operaţional privind aeroportul din Kabul, a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Aceasta, în timp ce talibanii îndeamnă companiile aeriene internaţionale să reia zborurile către Afganistan.
FB: „Dacă guvernul se va dovedi mai deschis, atunci poate că Turcia va merge”, a spus preşedintele turc.
Înainte de retragerea forţelor americane din Afganistan şi instalarea la putere a talibanilor la mijlocul lunii august, Turcia, stat membru al NATO, s-a oferit să se ocupe de securitatea aeroportului internaţional.
După căderea regimului susţinut de Occident, Turcia a început discuţii cu noii conducători ai ţări pentru a contribui la administrarea aeroportului, indispensabil pentru ajutorul umanitar şi pentru relaţiile Afganistanului cu restul lumii. Însă negocierile nu au dus deocamdată la niciun rezultat, relatează AFP, citată de Agerpres.