Trupele ruseşti aflate la graniţa cu Ucraina au capacitatea de a declanşa o invazie rapidă şi sunt capabile să pună la punct şi să-şi organizeze liniile de aprovizionare, unităţile medicale şi rezervele de combustibil necesare susţinerii şi ducerii unui război de lungă durată - în cazul în care Moscova chiar ar decide să invadeze Ucraina, au declarat pentru CNN surse apropiate serviciilor de informaţii. În acelaşi timp, trupele şi muniţia masate de Rusia la frontieră ar fi suficiente pentru ducerea unui război-fulger „blitzkrieg” de cel puţin 7-10 zile.
Numărul de echipamente militare masate la graniţa cu Ucraina este, în acest moment, suficient pentru a aproviziona timp de 7-10 trupele ruseşti din prima linie cu muniţie sau combustibil. În cazul altor unităţi de sprijin, acestea pot desfăşura nestingherit operaţiuni chiar şi timp de o lună, au declarat specialiştii consultaţi de CNN.
Congresmanul american Mike Quigley, membru în comisia pentru Intelligence a Camerei Reprezentanţilor a declarat pentru CNN că Rusia poate invada „când doreşte” şi că trupele ruseşti masate la frontiera ucraineană sunt echivalentul declanşării „unui blitzkrieg din zilele noastre”.