Clinchetul roţilor de tren

Clinchetul roţilor de tren

Cel mai mare traseu muzical de tren de jucărie a fost creat, din plictiseală, de un german. În perioada pandemiei,
barbatul din Hamburg, care are un muzeu al miniaturilor, a încercat să îşi salveze afacerea, aşa că a conceput un traseu feroviar la dimensiuni reduse. Iar trenul de jucărie trece pe lângă pahare de cristal. Aşa a fost stabilit un nou record mondial, de cea mai lungă partitură muzicală cântată de un trenuleţ.

În clinchetul roţilor de tren, aşa se poate spune că se desfăşoară călătoria unui pasager imaginar în trenul de
miniatură.

Angajaţii muzeului au muncit zile întregi pentru a pregăti decorul pentru ineditul traseu al trenului muzical. Au scos paharele din cutii, au calculat exact distanţa optimă dintre trenuleţ şi pahare, după care au avut grijă să umple paharele cu apă, fiecare recipient la alt nivel, astfel âncât să formeze un sunet separat atunci când paharele sunt lovite de trenuleţ.

A urmat aranjarea traseului. Angajaţii au măsurat, au trasat şi asamblat şinele de tren şi peisajul înconjurător, a urmat decorarea traseului cu 3.000 de pahare, fiecare aranjat cu grijă. La teste s-a folosit apă, însă s-a observat că aceasta se evaporă, aşa că a fost adăugat un pic de ulei.

Pentru întreaga călătorie au fost folosite 20 de melodii diferite, de la Marşul Radetsky al lui Johan Strauss la
cunoscuta arie Fur Elise a lui Ludwig van Beethoven.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: