Chile: Casa ministrului apărării, spartă; şoferul gărzii prezidenţiale, atacat, iar vehiculul oficial furat

Chile: Casa ministrului apărării, spartă; şoferul gărzii prezidenţiale, atacat, iar vehiculul oficial furat

Trei indivizi necunoscuţi au intrat în locuinţa ministrului chilian al apărării, Maya Fernandez, cu scopul de a o jefui în timp ce aceasta nu se afla în imobil, a informat ministerul de resort într-un comunicat oficial difuzat sâmbătă şi preluat de EFE.

Hoţii, dintre care doi înarmaţi, i-au ameninţat familia, care se afla în casă, potrivit unor surse oficiale.

''Mai întâi l-au acostat pe fiul ministrului, apoi l-au legat pe soţul acesteia şi au fugit cu un vehicul al familiei. Unul dintre bărbaţi ar fi avut asupra sa un cuţit, iar celălalt o armă de foc, un revolver,'' a declarat procurorul Francisco Lara.

Surse din cadrul poliţiei au declarat că hoţii au furat obiecte şi un vehicul.

În pofida agresiunilor, Ministerul Apărării a subliniat că familia ministrului a suferit doar răni minore.

Fernandez, nepoata fostului preşedinte Salvador Allende şi nepoata senatoarei Isabel Allende, a preluat acest portofoliu la 11 martie, fiind una dintre figurile cheie ale guvernului progresistului Gabriel Boric.

Militantă bine cunoscută a Partidului Socialist (PS), ea a fost deputat timp de două mandate şi a prezidat Camera Deputaţilor în 2018.

Surse din poliţie au anunţat tot sâmbătă că un şofer al grupului de gardă al preşedintelui chilian Gabriel Boric a fost agresat şi atacat cu o armă de foc în cursul nopţii, la Santiago, de un grup de persoane care au furat vehiculul oficial.

Şoferul, un sergent din cadrul poliţiei Carabineros, se afla singur în vehicul, în localitatea San Miguel, în sudul capitalei, şi se întorcea la palatul prezidenţial La Moneda pentru a lăsa maşina. Pe drum, a fost abordat de trei infractori care l-au agresat, l-au împuşcat în braţ, l-au abandonat şi au luat vehiculul.

Poliţistul a fost ajutat de un trecător care se afla în apropierea locului faptei şi care l-a ajutat să ajungă la o secţie de poliţie, de unde a fost transportat la un spital.

Potrivit subsecretarului pentru prevenirea criminalităţii din cadrul guvernului chilian, Eduardo Vergara, funcţionarul lucra în "echipa extinsă" a grupului de gardă prezidenţială, dar nu era escorta directă a preşedintelui.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe desprechilejafministrul apararii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt