Cele mai puternice femei din lume în 2021

Cele mai puternice femei din lume în 2021

2021 se apropie de final, ceea ce înseamnă că este vremea listelor-bilanţ.

Revista Forbes a publicat mult-aşteptatul său clasament cu „Cele mai puternice 100 de femei din lume”, iar în fruntea lui se află MacKenzie Scott, care a donat până acum 8,6 miliarde de dolari unor organizaţii caritabile, dintre care 2,7 miliarde de dolari doar anul acesta.

De când a divorţat de fondatorul Amazon Jeff Bezos în 2019, Scott – a treia cea mai bogată femeie din lume, potrivit publicaţiei – a decis să se folosească de averea ei estimată la 59,6 miliarde de dolari pentru a face bine. În mai 2019, ea a semnat Giving Pledge, prin care se angajează ca, pe parcursul vieţii sale, să doneze măcar jumătate din banii de care dispune.

Scott nu a acordat interviuri de la mediatizatul ei divorţ şi nu divulgă informaţii privind munca sa filantropică decât ocazional, prin intermediul platformei Medium. În 2021, ea ar fi sprijinit un total de 286 de grupuri, dar nu a vrut să le facă public numele, spunând:

„Vreau să las fiecare dintre aceste echipe incredibile să vorbească mai întâi din proprie iniţiativă, dacă aleg ele, cu speranţa ca, atunci când o fac, mass-media să se concentreze mai degrabă pe contribuţia lor decât pe a mea.”

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt