Cel mai controversat Mondial din istorie

Cel mai controversat Mondial din istorie

A început cea de-a 22-a ediţie a Campionatului Mondial, care este şi cea mai controversată din istorie! Competiţia, organizată de Qatar, o ţară fără tradiţie în lumea fotbalului, este cea mai scumpă din istorie. Atât din punct de vedere financiar, costând de aproape 15 ori mai mult ca precedenta, cât şi din punct de vedere al imaginii.

Meciul de deschidere l-a găsit pe Mohamad Bin Salman, acuzat de planificarea uciderii unui jurnalist în interiorul ambasadei din Turcia, lângă preşedintele FIFA. În plus…nerespectarea drepturilor omului din Qatar, i-au făcut pe suporteri din întreaga lume să boicoteze Cupa Mondială.

Însă organizatorii qatarezi s-au descurcat. Potrivit presei internaţionale, cu 10 euro pe zi, mâncare şi cazare inclusă, stadioanele vor fi pline meci de meci de suporteri închiriaţi din Pakistan. Chiar dacă au invitat lumea întreagă pentru a trăi bucuria fotbalului, autorităţile din Qatar nu au fost atât de primitoare şi cu jurnaliştii acreditaţi.

Nici fanii care au ajuns în Qatar nu sunt cei mai fericiţi. Peste 60.000 dintre ei plătesc peste 200 de dolari pe noapte pentru a locui în containerele montate în mijlocul deşertului. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de condiţiile de cazare. Cu două zile înainte de începerea competiţiei, fanii au aflat că nu au voie cu bere pe stadion.

Cele 8 stadioane ultra moderne construite în mijlocul deşertului şi infrastructura necesară unei competiţii de această anvergură au generat cheltuieli imense. Aproximativ 200 de miliarde de dolari faţă de 14 miliarde la turneul din Rusia în 2018. Însă cei mai mulţi au plătit cu propria viaţă! ONG-urile acuză că Între 7.000 şi 15.000 de muncitori, importaţi din ţări mult mai sărace, au murit din cauza condiţiilor dificile de muncă.

Decizia prin care Fifa a oferit organizarea Qatarului, a stârnit rumoare şi a băgat forul fotbalului mondial într-un mare scandal de corupţie. Recent, Sepp Blatter, fostul preşedinte al Fifa a recunoscut că a fost o decizie greşită.

Campionatul Mondial din Qatar este primul din istorie care se desfăşoară în luna noiembrie şi ultimul care va avea 32 de echipe. În 2026 competiţia va fi organizată de către Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic şi va reuni 48 de echipe la start.

foto: captură youtube.com

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt